Aeronava Boeing 777 a companiei Malaysia Airlines care s-a prăbuşit în iulie 2014 în estul Ucrainei probabil a fost doborâtă de un avion de vânătoare ucrainean de tip SU-25, acuză surse citate de tabloidul rus Komsomolskaia Pravda, relatează RIA Novosti.
Două dintre aceste aparate de vânătoare au fost doborâte de insurgenţi, iar al treilea, echipat cu rachete, a revenit la bază fără muniţie.
Pilotul avionului era „foarte înspăimântat”, a declarat sursa citată. „Probabil că lansase rachetele spre avionul Boeing de teamă sau din răzbunare. Poate s-a gândit o secundă că era avion de vânătoare”, adaugă angajatul bazei aeriene.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit pe 17 iulie în regiunea ucraineană Doneţk. Toate cele 288 de persoane aflate la bord au murit.
Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de doborârea avionului de pasageri.